Guvernarea care a dus România cu oiștea în gard
De câteva luni, Ilie Bolojan repetă obsesiv aceeași teză: a preluat funcția de prim-ministru din spirit de sacrificiu, într-un moment în care nimeni nu s-ar fi înghesuit să conducă Guvernul. Discursul este prezentat ca un act de eroism administrativ, ca o asumare aproape martirică.
Dar realitatea este simplă: nimeni nu l-a obligat să preia funcția. Nu l-a constrâns nimeni, nu l-a împins nimeni din spate, nu i-a pus nimeni sabia la gât și nu i-a pus nimeni sula în coaste. A fost o alegere politică, asumată voluntar, cu toate privilegiile și puterea aferente.
De unde și până unde această retorică a „omului de sacrificiu”?
Românii nu și-au dorit niciodată conducători care să îi jupoaie fiscal și să îi împingă spre sărăcie. Nu și-au dorit lideri care să transforme austeritatea într-o politică permanentă și să prezinte suferința populației drept necesitate inevitabilă.
Mitul familiei împrumutate
Premierul invocă frecvent analogia unei familii care s-a împrumutat peste măsură și nu mai poate contracta credite. Este o comparație convenabilă, dar falsă.
Familiile din România se întind, în general, cât le este plapuma. Se împrumută pentru locuințe, educația copiilor sau situații de urgență. Își ajustează cheltuielile la venituri și trăiesc cu responsabilitate.
Datoriile uriașe nu au fost făcute de cetățeni.
Ele au fost făcute de guverne, de miniștri, de primari și de rețelele lor de interese.
Au fost risipiți bani publici pentru:
-
sinecuri politice
-
contracte umflate
-
lucrări supraevaluate
…concepute nu pentru utilitate publică, ci pentru comisioane și șpăgi. În mediul contractelor publice, „tradiția” procentului de minimum 10–15% întors sub formă de parandărăt nu mai este o legendă urbană, ci o realitate cunoscută.
S-au construit proiecte inutile, s-au achiziționat materiale la prețuri umflate, s-au derulat lucrări fără utilitate reală — toate pentru a alimenta rețele de influență și îmbogățire.
Rezultatul pentru români
-
Averi inexplicabile pentru unii
-
Sărăcie tot mai apăsătoare pentru majoritatea
Unde sunt soluțiile reale?
Cât de cinic trebuie să fii pentru a pune biruri suplimentare pe pensionari, familii, studenți și contribuabili corecți, în loc să:
-
verifici și confişti averile nejustificate
-
stabilești redevențe corecte pentru exploatarea resurselor naturale
-
taxezi echitabil profiturile externalizate ale multinaționalelor
-
colectezi eficient taxele de la toți contribuabilii
-
elimini risipa și clientelismul politic
În schimb, povara cade pe cei care deja plătesc și suportă greul.
Recesiunea asumată cu nonșalanță
După trimestre consecutive de deficit și semnale clare de recesiune tehnică, premierul își asumă public măsurile economice cu o nonșalanță greu de înțeles. Tonul nu este al responsabilității, ci al unei autorități care pare să considere că nu datorează explicații nimănui.
Ca și cum România ar fi o proprietate personală, iar cetățenii — spectatori fără drept de replică.
Lacrimile de crocodil ale coaliției
În acest tablou, PSD și UDMR, după luni de pasivitate și complicitate la guvernare, vin în al doisprezecelea ceas și deplâng public suferința populației, mimând empatia.
Dar adevărul politic este incomod:
-
au girat această guvernare
-
au susținut-o și o susțin în continuare
-
gândindu-se doar la interesele lor meschine
Niciunul dintre ei nu a acționat pentru binele real al cetățenilor.
Concluzie
România nu este în această situație din cauza cetățenilor săi.
România este aici din cauza unui sistem politic care a confundat puterea cu privilegiul, administrația cu prăduirea și responsabilitatea cu propaganda.
Când sacrificiul este invocat la vârful puterii, întrebarea este: cine se sacrifică, de fapt?
Realitatea de zi cu zi arată limpede: nu liderii politici, ci românii sunt cei care plătesc prețul.
Dacă guvernarea continuă pe același drum, istoria nu o va reține drept una a reformei sau a responsabilității, ci drept guvernarea care:
-
a împins România spre sărăcie
-
a distrus încrederea socială
-
a condamnat generații întregi la nesiguranță
Pentru că un stat poate supraviețui crizelor economice, dar nu supraviețuiește atunci când conducătorii își pierd responsabilitatea față de popor.
Când răbdarea unei națiuni se termină, nu mai vorbim despre austeritate, reforme sau sacrificii. Vorbim despre decont.
ATENȚIE!
Nu românii au trăit peste posibilități — politicienii au furat peste limite, iar nota de plată a fost trimisă poporului.
Autor: Toader Ulise | Civis News
Dacă ți-a plăcut articolul, lasă un comentariu, distribuie-l și abonează-te! Civis News – Vocea Ta
Leave a Reply