Șușoteli din sănătate – Episodul 1: Cazul de la Serviciul de Ambulanță Județean Constanța
Civis 23| 15 februarie 2026
Începem o serie de materiale dedicate modului în care sunt ocupate funcțiile de conducere din sistemul public de sănătate. Primul episod vizează situația de la Serviciul de Ambulanță Județean Constanța (SAJ Constanța), unde, potrivit documentelor și informațiilor intrate în posesia redacției, mai multe numiri și concursuri ridică semne de întrebare privind posibile conflicte de interese și compatibilități.
Cronologia faptelor
-
Aprilie 2017 – La conducerea SAJ Constanța este numit manager general Laurențiu Bădescu.
-
Iunie 2017 – Directorul economic este schimbat, iar în funcție este numită Monica Elena Iacob, care ulterior va ocupa și funcția de manager general.
Ulterior, la concursul pentru ocuparea postului de manager general ar fi participat atât Laurențiu Bădescu, cât și Monica Elena Iacob. Conform informațiilor disponibile, ambii ar fi promovat proba scrisă, însă Monica Elena Iacob s-ar fi retras înaintea probei orale. În final, Laurențiu Bădescu rămâne manager general, iar Monica Elena Iacob continuă ca director economic.
Situația privind postul din 2019
În anul 2019, la nivelul instituției ar fi fost reorganizat un post în cadrul compartimentului de pregătire profesională, fiind împărțit în două fracțiuni de normă (0,5 medic și 0,5 asistent).
Postul de medic ar fi fost scos la concurs, cu cerințe specifice. Potrivit informațiilor primite, acesta ar fi fost câștigat de Mirela-Daniela Bădescu-Panturu, soția managerului general de la acel moment. Contractul ar fi fost încheiat începând cu luna mai 2019, cu normă parțială.
Surse din interiorul instituției susțin că activitatea aferentă acestui post ar fi fost limitată sau inexistentă într-o anumită perioadă, existând suspiciuni privind pontaje și suprapuneri de activitate, în paralel cu exercitarea atribuțiilor medicale în cadrul substației Năvodari, unitate care deservește inclusiv stațiunea Mamaia în sezonul estival.
Redacția precizează că aceste informații necesită clarificări oficiale din partea conducerii și a instituțiilor abilitate.
Schimbarea conducerii și decizia instanței
-
2021 – la expirarea mandatului, Laurențiu Bădescu nu ar mai fi primit numire, conducerea fiind preluată temporar de un alt medic din cadrul SAJ Constanța.
-
Aprilie 2022 – Monica Elena Iacob este numită manager general. La scurt timp după instalare, aceasta o numește director medical pe Mirela-Daniela Bădescu-Panturu, care ar fi păstrat, potrivit informațiilor disponibile, și contractul de 0,5 normă din compartimentul de pregătire profesională până în noiembrie 2025.
În noiembrie 2025, Curtea de Apel Constanța ar fi stabilit că raportul emis anterior de Agenția Națională de Integritate este corect și ar fi dispus nulitatea absolută a actelor administrative privind ocuparea respectivului post.
Hotărârea instanței și efectele acesteia reprezintă un punct esențial care necesită clarificări oficiale privind responsabilitățile administrative și eventualele consecințe disciplinare sau financiare.
Întrebări publice către ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete
Având în vedere gravitatea informațiilor și impactul asupra unui serviciu vital pentru populație, adresăm public următoarele întrebări:
-
Când va dispune Ministerul Sănătății un control SERIOS la SAJ Constanța privind modul de organizare a concursurilor și numirilor? Înțelegem că cel din perioada 19 ianuarie – 21 ianuarie 2026 încă nu a produs rezultate.
-
Cum vor fi recuperate eventualele prejudicii financiare rezultate din acte declarate nule de instanță?
-
Ce măsuri concrete vor fi luate pentru a preveni situații similare în alte servicii de ambulanță din țară?
-
De ce au fost posibile aceste situații într-o instituție aflată în subordinea Ministerului Sănătății?
-
Rezolvă Ministerul acest caz printr-un audit extern și transparent?
Drept la replică
Orice persoană sau instituție menționată în acest articol poate transmite drept la replică redacției.
Acestea vor fi publicate integral, respectând prezumția de nevinovăție și echilibrul jurnalistic.
Apel către cei interesați:
Dacă aveți informații suplimentare documentate despre situații similare din sistemul medical, le puteți transmite redacției Civis News, confidențial sau asumat, identitatea surselor fiind strict protejată.
Dacă ți-a plăcut articolul, lasă un comentariu, distribuie-l și abonează-te! Civis News – Vocea Ta












Elena
Ce sa mai trimita ministerul in cinditiile in care au modificat la data de 4 ianuarie 2026 Regulamentul Cadru astfel incat sa poata fi „legale” numirile pe banda rulanta?
Daca s-ar recupera toate prejudiciile de acest gen din toata tara, cu banii aia se pot construi spitale!